Herta Müller scria: „ Dacă cei din jur vorbesc numai ce tu nu ştii, asculţi în toată zona numai la limbă. Şi dacă rămâi destul de mult, vei învăţa limba din aceea zonă. Aşa mi-a mers şi mie, capul nu şi-a dat seama cum sa întâmplat. Cred că subestimăm puterea de a asculta cuvintele. Dar ascultat se acomodează limbi. Intr-o zi gura începe singură să vorbească. Română a devenit a mea.»

Eu scriu: «Eu pot înţelege bine ce se întâmplă. Ea a fost într-o situaţie asemănătoare cu a mea şi am ascultat, am tras cu urechea, şi am privit şi am citit şi nu am înţeles nimic. Dar timpul nu a învăţat cu mine, ci dimpotrivă. El m-a presat şi mi-a furat cuvinte din cap. Timpul în cate am ascultat şi am înţeles a şters timpul în care am ascultat şi nu am înţeles nimic.»

Herta Müller scrie: „În comparaţie cu Germană cuvintele româneşti fac ochii mare, când le compar cu cuvinte din limba germană. Observaţiile lor erau ordinare şi dure. (…) în limba germană de sus (…) se spune: „Der Wind (vântul) weht” („weht” sună asemenător cu „weh tun” - „a durea”), Iar pentru mine la şapte ani sună ca şi ar durea. In română se spune. Vântul BATE. Sunetul vântului se aude imediat, când se spune bate şi vântul  produce durere nu numai lui ci şi altora.(…) pe germană se spune Vântul s-a CULCAT - acest lucru este liniştit şi la orizontală. (…). Aproape fiecare propoziţie o altă imagine. Româna priveşte lumea aşa de diferit, aşa cum sunt şi cuvintele sale.»

Eu scriu: «Despre acest lucru am primit o imagine, care m-a motivat puternic să mă lupt mai intensiv cu limba. Până înainte cu săptămână de a pleca am stat cu hârtia mea în metrou şi am învăţat vocabule. Dar acum lucrează timpul în care ascult şi înţeleg.»