Teatru

Acest lucru a fost punctul culminat al muncii de voluntariat. Da am avut curajul să mă urc pe scenă şi să joc teatru pe româneşte. Toate experienţele şi impresiile, relaţiile care au luat naştere şi cea ce va deveni pe viitor din acest proiect fac cea mai importantă parte a ceea ce îmi rămâne din România.

Trebuie

Înseamnă trebuie - neapărat! NOI trebuie! Aşa a fost „proiectul meu“, „ angajatorul“ multe aşi putea să scriu cu „trebuia“ şi „trebuie“ şi „de aceea“ şi „poate“ nu vreau să analizez de ce nu am găsit calea unul spre celălalt, de ce poate nu am fost prea mulţumiţi unul cu celălalt. Eu consider că în spatele lui TREBUIE stă o idee bună, le doresc copiilor şi părinţilor şi oamenilor toate cele bună şi putere. România este un teritoriu simplu pentru idealuri lor şi ţintele lor.

Întoarcerea

Când vara trecută am fost într-o scurtă vizită în Germania, nu m-am gândit, că îmi va fi atât de greu reîntoarcerea. Atunci nu aveam condiţiile li relaţiile pe care le-am descoperit jumătate de an mai târziu. Acum mâ-am întors condus de raţiuni şi de simţul răspunderi, pentru că „este mai bine aşa”, şi pentru că aşa a fost plănuit. Dar mă macină cealaltă putere şi îmi îngreunează fiecare pas ca şi bila de la piciorul deţinutului. Pentru a mă întoarce definitiv trebuie să muncesc mult. Dacă a-si putea aşi da curs acestei puteri.

Motivare

– este cumva necesară. În special mie, care sunt de altfel foarte leneş. De unde pot să o capăt acum ştiu mai bine. Sunt oameni care au la bază o idee, un vis, chiar pe ei însuţi. Eu am nevoie de alţi oameni cu care pot să împart aceste vise şi idei, un grup care se infectează împreună. Deşi în această relaţie eram independent, dar nu sunt. Dar acum am mă cunosc.

Munca

Munca într-un centru de zi pentru copii şi tineri cu deficienţe psihicice din Bucureşti din Valahia – sună bine şi scriu acest lucru cu mândrie în autobiografie. M-am străduit serios. Poate acest lucru a fost munca mea: să îmi dau silinţa, să fac ceva fără sens, să găsesc o activitate care merită. Oricum în timpul serviciului meu aceasta a fost una dintre ocupaţiile principale. Si la final am reuşit cu un proiect de teatru, nu acolo unde mi-am dorit, şi nu aşa cum mi-am dorit, dar a avut un sens şi a meritat. Am putut să dăruiesc şi să primesc, am învăţat şi am învăţat pe alţi. Am motivat şi a am fost motivat şi am lăsat urme.

A fi străin

Da în România am fost un străin şi a fost un sentiment plăcut! Noţiunea de „străin„ era analog pentru mine înainte de şederea în România cu solicitanţi de azil, victime ale torturilor, săraci şi persoane fără casă care căutau în societatea noastră bogată protecţie sau o viaţă mai bună şi de aceea au fost aici discriminaţi, urâţi şi chiar şi urmăriţi, oameni care aveau nevoie de sprijinul nostru şi de compătimire. Şi în România există astfel de străini care provin din ţări sărace şi care nu sunt priviţi altfel decât ca paraziţi. Dar există şi o altă categorie la care aparţin şi eu: nebunii, cei interesanţi, care alunecă pe panta pe panta bunăstări în loc să o urce cu orice preţ.

Acolo a fost plăcut, să fii în ochii altora un om interesant. Era suficient faptul ca să provin din Germania bogată şi România uitată de Dumnezeu. Poftim, şi să nu faci bani? Cât ai câştigat înainte? Şi asta numai să strângi experienţă şi să înveţi limba? – un persoană nebună!

Înapoi în Germania nu mai există acest bonus de străin pentru mine, e păcat.

A fi German

Eu: (pe româneşte) «Bună ziua»

Altul: (pe româneşte) «Bună ziua! Dar tu nu eşti de aci?»Eu: (pe româneşte) «Nu provin din Germania»

Altul: (zâmbind pe germană) «Bună ziua domnul Obersturmbandführer!»(râde ca şi când ar fi o glumă bună)

Eu: (mi-aş dori să provin de alt undeva)

Sau

Un altul: «Priveşte tu sigur te interesezi pentru acestea. Părţile cele mai interesante ţi le-am evidenţiat.»

Eu: (citesc) titluri ca «Conspiraţia secretă a evrei» «Aşa zisul holocaust», «Adevăratul Auswitz» propoziţii subliniate cu creionul cum ar fi «…zidurile aşa zisei camere de gazare nu puteau fi construite înainte de 1950…» sau «…aceasta dovedeşte că între 1933 şi 1945 nu puteau fi ucişi mai mult de 20000 de evrei..»

Altul (ipotetic) «Şi?»

Eu: cuvinte dure, vorbesc supărat, nu pot convinge, nu sunt înţeles

Altul: (ocupat) «Priveşte bucură-te pentru evrei. Mie îmi merge oricum mai bine de când ştiu că cu camerele de gazare nu este adevărat. Este frumos, că nu au fost aşa de mulţi, sau?

Eu: sunt perplex, nervos, descumpănit, dar acum ştiu mai bine ce înseamnă astăzi să fi neamţ. Devin mai puternic.

Modificare

Ce s-a modificat într-un an jumătate? Câteodată mă surprinde. Sa rezolvat problema bandei cu lipici care devenea de inutilizabil de la resturile de tutun, tetra-packurile au alte capace, biserica din Dresda este refăcută. Câteodată mă sperie: garanţia pentru doze nu este peste tot, gara principală din Erfurt este încă în construcţie.

Bine, acest lucru este neimportant întrebarea principală este cum mă-am schimbat EU. Dar şi pentru aceasta există două răspunsuri diferite. Uneori observ că am deveni mai curajos, mai inteligent şi mai cu experienţă, relaţia mea cu oamenii s-a modificat, a devenit mai mare. Dar există şi multe momente, în care nu văd nimic, am impresia, că am venit la fel înapoi, cum am plecat, şi că nu am făcut nimic. Eu sper că într-o zi voi deveni mai deştept.

Bucureşti

Nu numai dar şi în Bucureşti m-am îndrăgostit. Ce oraş! Nu este uşor aici să te acomodezi. Si eu am trebuit la început să mă strădui. Dar când te uiţi în sensul adevărat al cuvântului în spatele faţadei te impresionează. Bucureştiul este rece, gălăgios, murdar, urât, gri şi prăfuit – ca şi un om, care este marcat de viaţă. Acest oraş îl simţi, poţi să auţi strigătul lui de ajutor, mândria lui lezată, timiditatea lui şi tristeţea lui. Nici un alt oraş nu mia vorbit aşa de detaliat şi de deschis despre el şi în acelaşi a rămas enigmatic.

Când mă gândesc la Bucureşti, îmi amintesc de omul, care a încercat să mă determine să renunţ cu lacrimi în ochii să nu fotografiez palatul Poporului, această pată de ruşine, printre Bucureştiul plini de biserci vechi şi tramcaie. Mă gândesc la căşuri de gunoi de un albastru deschis, la aleei pline de copaci pe care o siluetă slabă a unei femei care aruncă trei bucăţi de hârtie la un coş de gunoi. Mă gândesc la cartiere infinite în construcţie care seamînă cu blocuri, dar care nu sunt. Mî gândesc la câine vagabonzi, la trotuare pe care se află maşini parcate, trpte rulande nefuncţionabile, vânzători stradali şi acest oraş mă impresionează încă.

Vocabule

Unele dintre vocabule mele preferate:

oalǎ: am încerc întotdeauna să o învăţ, dar nu îmi pică de loc fisa, când an nevoie de el.

bormaşina, aisberg, laitmotif: de ce aceste cuvinte din limba germană?

a-şi lua inima în dinţi: în loc ca în germană a-şi lua inima în mână.

a fluiera: fiecare vocală este accentuată, până la sfârşit nu am reuşit.

Cerul Sprijinitorilor

Dragii sponsori: voi aţi fost importanţi pentru mine în această perioadă. Aici vorbesc mai puţin de bani, cât mai mult de motivaţie. Cât de des m-am gândit, ce să scriu, ca să nu aveţi sentimentul că am aruncat banii dvs. pe geam. Nu aţi făcut-o! chiar dacă nu am dat rapoarte despre invalizii săraci care au nevoie de un asistent medical german totuşi am făcut multe. Nu numai pentru mine ci şi pentru ţară şi pentru oamenii pe care i-am întâlnit acolo. Dar acest lucru nu poate descrie nici o scrisoare circulară sau o pagină de internet, dar poate pot să povestesc la un pahar de vin.

Dacă aveţi încă suspiciuni, priviţi ce se întâmpla la Eirene – şi nu numai la programul pentru est – şi spuneţi-mi dacă Eirene nu merită toţi bani.

Bani

...au fost la final la limită. Mulţumesc donatorilor care mi-au facilitat unele beri şi unele ţigării şi micile mele credite.

Reprize

Mi-am împărţit serviciul în jumătate de normă sau în treimi.

Prima treime: Am vrut să învăţ limba şi nu am putut. Am vrut să fac ceva bun, să fiu mândru de mine şi nu am putut. Am vrut să învăţ singur şi mi-am imaginat că va merge. Am vrut să mă distrez şi am reuşit.

A doua treime: acum pot să învăţ limba şi îl şi fac. Oameni şi-au oferit ajutorul care au vrut să facă ceva bun şi să fie mândri şi care demult au observat că acest lucru nu poate fi făcut de unul singur. Ei m-au luat . M-am distrat, şi pe lângă acesta am simţit o bucurie mare interioară.

A treia treime: nu am vrut să plec, dar a trebuit. . noi am făcut ceva frumos, am fost mândri şi am vrut să continuăm. Dar acum ştiu , care acest lucru nu poate fi făcut singur. Dar aceşti oameni sunt al 2000 de km depărtare. Bucuria nu hrăneşte din e-mail-uri şi telefoane dar durerea da.

România

Una din întrebările cele mai curente, când s-a aflat că nu provin din România a fost: „ Şi cum este România?“ trebuia să fac un tricou imprimat cu „ n-am Idee!“

Sigur sunt aceste diferenţe vizibile, copacii văruiţi, sticle de plastic din natură, ghemul de cabluri  de pe stâlpi. Şi există această noţiune absurdă « mentalitate ».  Germanul : ordonat, harnic, punctual. Românul: contrariul. Germanul: rece, închis, dur. Românul: contrariul.  Dar privind aşa nu am cunosc nici un german şi nici un roman. Ar fi pea uşor. Jocul cu noţiunea de mentalitate mi se pare periculoasă. Totuşi există o diferenţă, care nu por să o descriu în cuvinte.

Cel intere să meargă în cealaltă ţară şi să-şi facă singur o impresie. Un astfel de tricou ar fi printre voluntari din România foarte bun.

Colegii

...colegii mei dragi. Ei m-au învăţat limba. Şi multe altele, din când în cândi fără să vrea. M-au învăţat să-mi cunosc graniţele şi să le depăşesc. M-au lăsat să îmi pun în aplicare proiectul, câteodată au participat, câteodată au privit, câteodată nici atât. Uneori am înţeles, alteori nu.

Concluzie

Scriu aceste gânduri, pentru a-mi păstra România. nu sunt încă sigur înapoi. În fiecare zi fac o altă fizionomie, încă nu s-au sedimentat lucrurile şi nu este nimic sigur. De abia pot să privesc rece şi relaxat la timpul trecut. Încă îmi vin amintiri de emoţii puternice de la despărţire şi al pierderi. Sigur este, că a fost bine şi corect să fiu acolo şi să mă întorc înapoi, cumva şi cândva. Şi ceea ce este acum important este să fiu aici şi să rămân aici.

Lumea largă

Am fost deci în „lumea largă“? Spre România totuşi nu este departe, spre norocul meu. Dar este străin şi diferit. Un sentiment bun, că poţi trăi în străinătate, că sunt acolo oamenii buni. Acolo se poate trăi, lucra, să fii fericit. Dacă acest lucru este posibil în România, de ce nu se poate şi în alt loc? Bine de ştiut!

Învăţarea

Sigur am învăţat, nu numai româneşte. Şi mi făcut plăcere. Acest lucru să-mi fi spus cineva după bacalaureat! De cele mai multe ori lucrul acesta mergea de la sine, fără prea mari dificultăţi, şi prin multitudinea de experienţe şi impresii se întâmpla întotdeauna ceva şi aveai dorinţa de a înţelege de şi cum şi deodată ai învăţat ceva.

Autocritică

Eu recunosc:

- Cafeaua din bucătărie cu colegii a fost bună şi am pierdut poate prea mea timp acolo.

- Poate i-am eu-lui meu interior prea uşor.

- Am dat bani pentru lucruri inutile.

- Am fost uneori prea leneş pentru a lupta, am cedat prea repede.

- Trebuia să caut vina la mine şi să nu dau vina pe relaţiile române, pe lipsuri din organizaţie sau pe slăbiciunile colegiilor.

Aş verea sa începe serviciul încă dată.

Perspectivă

Ce voi face în continuare? Doresc să mă mut în Berlin să fiu mai aproape de fiica mea. Îmi doresc să călătoresc cât mai des în România. Si sper, că îmi voi găsi undeva, cumva norocul.

Gara de Nord

Gara principală din Bucureşti şi locul primului meu contact cu acest oraş. Gările sunt locuri magice. Aici se întretaie drumurile multor persoane, care nu ştiu nimic unul despre celălalt şi care totuşi au atât de multe lucruri în comun. Ei sunt în aşteptare sau se grăbesc şi totdeauna sunt cu capul sau cu inima – încă sau deja – alt undeva.

Îmi place să observ lumea şi să-mi imaginezi Unde, De Unde, De Ce, şi Cum. Şi de fiecare dată m-aş urca în alt tren decât pentru cel care am bilet.

Piaţă Obor

Cea mai mare piaţă din bucureşti pentru mine un simbol al pierderi identităţii României. Prima mea vizită, chiar la începutul perioadei a fost ameţitoare. Un  loc mare plin de viaţă, standurile cu produse se află înghesuire ca într-un stup, crescute organic, fiecare centimetru folosit, magazine înghesuite nu este loc strecori pe lângă  cel care vine din faţă, printre acestea câini vagabonzi şi vânzători la negru.

Ultima mea vizită scurt înainte de plecare a fost mai degrabă dezamăgire. Multe din magazine au dispărut iar în locul lor a părut  un loc de parcare imens. Intr-un alt loc standuri imense, singure, acoperişuri din PVC albastru, care dau o lumină tristă, în loc de comercianţi la negru oameni de securitate particulari.

România se află pe drumul spre UE, spre «normalitate» dar mie teamă că cea ce face această ţară unică se va pierde.

Eirene

_Serviciu Internaţional Creştin Pentru Pace şi Dezvoltare- aceasta este deci aşa zisă organizaţia care m-a trimis, care sa ocupat de proiect, asigurare, seminarii şi banii. Dar Eirene este mai mult de atât. Ce am găsit bun:

- angajaţii primesc toţi acelaşi salariu, directorul la fel cât şi secretara

- Eirene este creştină într-un sens bun. Nimeni nu te calcă pe nervi, nimeni nu creştinează, nimeni nu este conservator sau fanatic – numai ce este bun la spiritul creştin înconjoară această organizaţie

- Procedura de angajare  nu se face cu puţine hârtii cu mai degrabă cu contacte personale.

Ai impresia că faci parte dintr-o reţea de  oameni ce înconjoară lumea, care sunt aşa de nebuni că se lasă conduşi de idealuri şi vise.

I-Sign

În piaţa Universităţii din Bucureşti se află un ceas, care numeră. invers zilele până la intrarea României în UE. Dacă din acel punct se merge în diagonală după clădirea Universităţii găsim pe parcea cealaltă a străzi un mic Internet – cafe: pe o scară în spirală îngustă se ajunge la primul etaj se pătrunde printr-o uşă care scârţăie încontinuu ajungi în cafe care este deschis 24 de ore cu excepţia zilei de 1 ianuarie, pot fi folosite CD şi poţi să instalezi programe şi eşti conectat la întreaga lume. Un loc atât de magic ca şi gara (vezi „Gară”).

Limbă

Herta Müller scria: „ Dacă cei din jur vorbesc numai ce tu nu ştii, asculţi în toată zona numai la limbă. Şi dacă rămâi destul de mult, vei învăţa limba din aceea zonă. Aşa mi-a mers şi mie, capul nu şi-a dat seama cum sa întâmplat. Cred că subestimăm puterea de a asculta cuvintele. Dar ascultat se acomodează limbi. Intr-o zi gura începe singură să vorbească. Română a devenit a mea.»

Eu scriu: «Eu pot înţelege bine ce se întâmplă. Ea a fost într-o situaţie asemănătoare cu a mea şi am ascultat, am tras cu urechea, şi am privit şi am citit şi nu am înţeles nimic. Dar timpul nu a învăţat cu mine, ci dimpotrivă. El m-a presat şi mi-a furat cuvinte din cap. Timpul în cate am ascultat şi am înţeles a şters timpul în care am ascultat şi nu am înţeles nimic.»

Herta Müller scrie: „În comparaţie cu Germană cuvintele româneşti fac ochii mare, când le compar cu cuvinte din limba germană. Observaţiile lor erau ordinare şi dure. (…) în limba germană de sus (…) se spune: „Der Wind (vântul) weht” („weht” sună asemenător cu „weh tun” - „a durea”), Iar pentru mine la şapte ani sună ca şi ar durea. In română se spune. Vântul BATE. Sunetul vântului se aude imediat, când se spune bate şi vântul  produce durere nu numai lui ci şi altora.(…) pe germană se spune Vântul s-a CULCAT - acest lucru este liniştit şi la orizontală. (…). Aproape fiecare propoziţie o altă imagine. Româna priveşte lumea aşa de diferit, aşa cum sunt şi cuvintele sale.»

Eu scriu: «Despre acest lucru am primit o imagine, care m-a motivat puternic să mă lupt mai intensiv cu limba. Până înainte cu săptămână de a pleca am stat cu hârtia mea în metrou şi am învăţat vocabule. Dar acum lucrează timpul în care ascult şi înţeleg.»

Nouăsprezece

Este numărul. Tramvaiului meu. În fiecare dimineaţă tensiunea: câţi oameni stau în staţie? Puţini: dracu, chiar a plecat! Mulţi: Bine, trebuie să ajungă imediat. Cel mai bine este să te urci în spate acolo se află totdeauna un ultim loc liber. La compostarea biletului trebuie să-l ţii întotdeauna că altfel cade în gaură şi se pierde pentru totdeauna. Ai un loc de stat jos ai nevoie de el pentru că ziua a fost foarte obositoare: priveşti pe geam sau dormi, ca să nu vezi pe nimeni care are nevoie de el mai mult decât el. Jumătate din pasageri îşi fac cruce când se trece pe lângă biserica ortodoxă, la cea catolică nimeni nu se mişcă. Ţinte bine. Rucsacul în faţa.